Ultimul an al domniei lui Matei Basarab a fost tulburat de neorânduielile dorobanților, seimenilor(mercenari pedeștri înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza Curții domnești) și a celorlalți ”slujitori” ostași. Bătrânul voievod avusese întotdeauna față de ei o deosebită atenție. Le plătise ”lefi” generoase, îi îmbrăcase bine- conform corespondenței cu postăvarii din Brașov-, le dăduse putința să-și întmeieze gospodării și să strângă avere.

Drept mulțumire aceștia se ridică împotriva lui și după biruința de la Finta din 1653 asupra lui Vasile Lupu fac dezordine în țară. ”Că striga pen Curtea domnească să le dea trei lefi că ei au bătut războiul cu Vasile Vodă și zicia lui Matei Vodă să se ducă să se călugărească că nu le mai trebuie să fie el domn, bătrân și bolnav fiind. Și atâta să îndârjise în nebunie cât i-au luat tunurile și erbăriile(depozitele cu praf de pușcă) și le-au scos afară den târg”. Doi dintre marii boieri, Ghinea vistierul și Radu Verzarul armașul, pe care dorobanții și seimenii îi bănuiau că sfătuiesc pe domn să nu le dea ”lefi”, sunt luați chiar de la curte, sub ochii lui Matei Basarab și uciși în câmp, în fața tuturor oștilor. Un alt boier, Socol clucerul Cornățeanul, bolnav fiind, a fost ucis și el, iar casele, împreună cu ale celorlalți doi, prădate. Au îndrăznit într-o zi când Matei ieșise la plimbare spre Argeș (20 martie 1654) să oprească pe domn de a intra în Târgoviște și l-au ținut pe domnitor trei zile în afara zidurilor orașului, nedând voie să i se aducă nici măcar pâine și spunându-i ”să iasă din țară și să se călugărească”.

Matei Basarab a fost nevoit să le făgăduiască ”bani din destul” și doar așa a putut să intre din nou în cetate. Avea de gând însă să lovească în aceste corpuri de dorobanți și seimeni și să le pedepsească pentru faptele lor ticăloase, scurtându-i de cap de șefii răsculaților. Bătrânul domn nu mai ajunge să-și pună planul în aplicare. Sănătatea sa scăzuse în ultimul timp. Îl îndurerase mai întâi moartea soției sale Elina în august 1653 ”după o conviețuire de 40 de ani”. Avusese apoi de suferit în urma rănii căpătate în bătălia de la Finta, aceasta se infectase și se vindecase greu. Răscoala dorobaților și seimenilor pusese vârf amărăciunilor. Matei Basarab nu se așteptase ca cei pe care îi respectase atât de mult să-i provoace un asemenea necaz. În primăvara lui 1654 domnitorul cade bolnav. După câteva zile, în dimineața lui 9 aprilie, într-o duminică, pe când se odihnea într-un jilț din loggia palatului din Târgoviște, închide ochii.

Îmbrăcat în veșmânt domnesc ”de brocart de aur, împodobit cu blană de samur de mare preț, cu barandenburguri(șnur care se coase în rânduri paralele, ca podoabă, pe pieptul unor haine)” și ”nasturi de argint aurit” și acoperit ”cu un giulgiu de mătase albă cu o cruce în foi de aur”, Matei Basarab este înmormântat la biserica din Târgoviște lângă fiul și soția sa. Sub Constantin Șerban, lăcașul a fost jefuit de seimeni și osemintele lui Matei Basarab aruncate din biserică. Mai târziu, ele au fost duse la Arnota, ctitoria sa din județul Vâlcea, unde se află și azi sub o lespede de marmură.

Inscripția, în limba slavă, spune: ”Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu odinioară stăpân și domn al Țării Românești. Bărbat înțelept, îndurător și milostiv, întemeietor și înnoitor a multe biserici și mănăstiri, niciodată biruit ci biruitor, și a multe războaie învingător, prea slăvit, dușmanilor înfricoșat, prietenilor de folos, îmbogățitor al țării sale, cel care cu multă bogăție și întru toate îndestulat, în lină pace a domnit 23 de ani(22 de fapt), a adormit întru Domnul la cinstea bătrâneții, în anul 1654”.

Matei Basarab a fost căsătorit cu Elena – i se spunea Elina-, fiica lui Radu Postelnicul Năsturel din Fierăști. Era cultă, posibil mai învățată ca soțul ei, dovadă fiind scrisorile adresate din Rucăr sibienilor. Acestea, scrise în latină și română, constituiau cereri de trimitere a unui chirurg bun pentru a-i opera pe boierii răniți după lupta de la Finta. Doamna Elina prețuia cartea, iar fratele ei, Udriște Năsturel, este una din presonalitățile culturale de seamă din prima jumătate a veacului al XVII-lea. Soția lui Matei Basarab era credincioasă, zidind mai multe biserici și făcând milostenii pretutindeni. Matei Basarab nu a avut copii. De aceea a adoptat un nepot de soră al soției sale, numit tot Matei. Acesta a murit de tânăr însă, puțin înainte de 10 august 1652 și a fost în înmormântat la biserica domnească din Târgoviște, alături de doamna Elina.

Știați că?

În timpul lui Matei Basarab s-a fabricat pentru prima oară în Valahia hârtia. Un document din 4 aprilie 1646 ne arată că fabrica de hârtie era în regiunea Călimăneștilor, poate chiar în Călimănești. Ca materie primă se utilizau resturi textile. Locuitorii satelor erau obligați la darea cârpelor, care este exact ceea ce sună. Deși fabricată din cârpe, hârtia era de calitate bună, ea având ca marcă stema Țării Românești, acvila cruciată.