Charles Ogier de Batz de Castelmore, conte d’Artagnan s-a aflat în slujba lui Ludovic al XIV-lea și a cardinalului Mazarin, fiind recompensat cu gradul de căpitan în Garda Muschetarilor, murind în timpul asediului de la Maastricht din perioada războiului franco-olandez. O biografie semi-fictivă a sa a fost scrisă de Gatien de Courtilz de Sandras, aceasta servindu-i lui Alexandre Dumas în realizarea romanului ”Cei trei muschetari”.

Muschetarii sau pe numele lor oficial ”Muschetarii casei militare a regelui Franței” s-au format în 1622 în timpul războaielor dintre catolici și protestanți, de aceea uniformele lor vor avea mereu pe piept o cruce mare pentru a simboliza faptul că luptaseră de partea catolicilor. Sarcina lor era protejarea regelui când acesta nu se afla în una din reședințele sale(acolo paza era asigurată de ”Garde du corps” și de Garda Elvețiană). La scurt timp după formarea primului detașament de muschetari, s-a constituit un al doilea, acesta nefiind însă sub comanda directă a regelui, ci a primului ministru, cardinalul Richelieu. La moartea acestuia în 1642, compania a trecut sub ascultarea cardinalului Mazarin care i-a desființat în 1648. În 1657 i-a rechemat sub arme, formându-se astfel o trupă cu 150 de soldați extrem de bine pregătiți pentru misiuni secrete. La moartea lui Mazarin în 1661, ei au trecut în slujba lui Ludovic al XIV-lea. În 1664 cele două companii au fost reorganizate: ”Muschetarii gri” deoarece aveau cai cu veșminte gri și ”Muschetarii negri” deoarece aveau cai negri.

Charles de Batz de Castelmore, eroul lui Dumas, s-a născut prin 1611-1615, la un castel lângă localitatea Lupiac din Gasconia, o veche regiune fidelă regelui, situată în sud-estul Franței. Provenea dintr-o familie înstărită, iar din partea mamei moștenea unele tradiții ostășești. În jurul anului 1630 pleacă la Paris pentru a urma o carieră militară. Pentru a-și ușura ascensiunea în ranguri, adoptă numele de fată al mamei, Françoise de Montesquiou d’Artagnan. Cu ajutorul unchiului său, Henri de Montesquiou, conte d’Artagnan, intră în rândurile ”Gărzii franceze”. Între 1640-1642 participă la operațiuni militare unde își dovedește calitățile și, cu ajutorul cardinalului Mazarin, promovează în rândul Muschetarilor regelui, în 1644. Aici este posibil să se fi întâlnit deseori cu celelalte surse de inspirație pentru romanul ”Cei trei muschetari”: Armand de Sillègue d’Athos d’Autevielle (Athos), Issaac de Portau(Porthos) și Henri d’Aramitz (Aramis), toți atestați în acele vremuri ca membri ai muschetarilor regelui. Grație calităților deosebite, d’Artagnan va primi misiuni care necesitau discreție și rapiditate de acțiune.

În 1651, aristocrația îl alungă pe Mazarin din Franța. Credinciosul d’Artagnan îl urmează pe primul ministru. Fidelitatea îi este răsplătită după ce situația s-a îmbunătățit pentru cardinal. În 1658, după reorganizarea corpului miltar, d’Artagnan devine sublocotenent al ”Marilor Muschetari” sau ”Muschetarii gri”. În fapt el era comandantul, deoarece liderul nominal era un nepot al lui Mazarin. Cu această ocazie d’Artagnan primește drept reședință un întreg han în mijlocul Parisului. Frecventând saloanele literare, cunoaște o văduvă bogată pe numele de Anne Charlotte de Chanlecy. Pe 3 martie 1659, un act semnat de Ludovic XIV și Mazarin îi dă permisiunea muschetarului să o ia de soție, fapt petrecut pe 3 aprilie. Vor avea doi fii, unul în 1660 și altul în 1661. D’Artagnan va prefera însă să petreacă mai tot timpul departe de casă, pe câmpul de bătălie sau executând manevre de antrenament. Deși avea venituri consistente, el mereu reușea să rămână fără bani așa că apela la ajutorul soției. Acesta, suspicioasă, va pune spioni pe urmele sale. Va afla astfel că soțul său își dădea banii pe petreceri și mai mult, călca strâmb în căsnicie. De aceea se va separa de el în 1665, urmând să-și dedice timpul administrării eficiente a moșiilor sale care vor asigura peste ani venituri frumoase fiilor lui d’Artagnan.

În 1660, cu ocazia mariajului regelui, d’Artagnan îl însoțește pe suveran într-un celebru voiaj de un an prin provinciile sudice ale Franței. Muschetarii în pompoasele lor uniforme vor preceda caleașca trasă de șase cai albi și vor stârni admirația tuturor locuitorilor. Cu această ocazie, d’Artagnan se va reculege la mormântul părinților săi. În 1667 va deveni pentru prima oară conducătorul gărzii muschetarilor, primind gradul de căpitan-locotenent și o rentă lunară extrem de generoasă. În decembrie 1672 ajunge guvernator al orașului Lille, unul dintre punctele strategice foarte importante ale Franței, în contextul războiului început în același an împotriva Provinciilor Unite(Țările de Jos și Belgia). În 1673 armata franceză se afla în plină ofensivă. În fața orașului Maastricht soldații Regelui Soare sunt opriți. În ajutor este chemat corpul de elită condus de d’Artagnan. Pe 15 iulie eroul idealziat de Alexandre Dumas este ucis de un glonte care l-a lovit fie în cap, fie în gât, în funcție de surse. Patru muschetari și-au riscat viața în încercarea de a-i recupera trupul aflat în fața liniilor olandeze. Aflând despre moartea sa, Ludovic al XIV-lea a spus ”L-am pierdut pe d’Artagnan, cel în care aveam cea mai mare încredere și care era priceput la toate”.

În ceea ce privește soarta ordinului militar al muschetarilor, el a fost desființat în 1776 de Ludovic al XVI-lea din rațiuni bugetare. După restaurarea Burbonilor, au reintrat în activitate pe data de 6 iulie 1814. După întoarcerea lui Napoleon din insula Elba, aceștia practic s-au autodizolvat, unii dispersându-se prin țară, alții însoțindu-l pe Ludovic al XVIII-lea în scurtul său exil. În final, pe 1 ianuarie 1816, ca urmare a celei de-a doua restaurări a Burbonilor, copul muschetarilor a încetat să existe.