Filip al II-lea nu era foarte încântat de fiul său Alexandru. Era un băiețaș prea pios, prea iubitor de carte și mult prea atașat de mama sa. Aceste lucruri nu erau demne de un urmaș al unui războinic desăvârșit cum era Filip. O întâmplare memorabilă a făcut însă ca situația să se schimbe.
Pe când avea Alexandru 12 ani, ne povestește Plutarh, un negustor de cai tesalieni, Filonicos, îi aduce lui Filip un cal pe nume Bucefal, “Cap de Bou” adică, un superb armăsar negru, de talie excepțională, cu o pată albă în frunte, iar pe șold una în formă de cap de bou (ne spune Pseudo-Calistene), de unde ei se trăgea și numele. Cerea pe el 13 talanți (Plutarh) sau 16 (Pliniu), preț ridicat, asta dovedind cât de frumos era. Filip îl ia pe Alexandru la terenul de călărie unde trebuia să fie testat animalul, dar spre dezamăgirea asistenților, Bucefal era prea sălbatic pentru a fi călărit. De fiecare dată când se apropia cineva se cabra imediat amenințător. Filip, supărat, dă ordin să fie dus de acolo. Tânărul Alexandru spune cu mult curaj: “Ce mai cal pierd din cauza lipsei lor de experiență și a fricii.” Filip îl ocărăște și îi spune să nu-i mai critice pe cei mult mai experimentați ca el, de parcă el s-ar fi priceput să stăpânească un cal.
– Fără îndoială, spune Alexandru, aș conduce mai bine ca ei acest cal.
– Foarte bine, poți încerca, răspunde Filip cu zâmbetul pe buze, dar dacă nu reușești care va fi pedeapsa îngâmfării tale?
– Voi plăti prețul calului, afirmă prințul.
Alexandru se apropie de cal, ia hățurile, îi întoarce capul spre soare, fiindcă observase că armăsarul se temea de umbra proiectată în fața lui și începe să îi analizeze fiecare mișcare. Câtă vreme îl vede suflând cu mânie, îl mângâie încet, îi vorbește. Când se potolește, prințul își aruncă matia și sare pe cal cu mare atenție. În acea epocă nimeni nu utiliza scările iar Alexandru se ținea bine cu genunchii. În continuare îl mângâia, dar la un moment dat îl apucă stâns, îi vorbește mai aspru, îl stânge cu călcâiele și îi dă drumul la galop. Filip și oamenii săi erau împietriți de groază, așteptându-se ca în orice moment calul să îl arunce jos pe Alexandru. Alexandru dispare în depărtare în goana lui Bucefal. După o vreme se întoarce iar calul sufla greu. Spectatorii izbucnesc în urale și aplauze. Filip plânge de bucurie, îl strânge în brațe pe fiul său și îi spune: “Caută în altă parte un regat care să fie demn de tine, Macedonia e prea mică pentru a-ți fi de ajuns.” De atunci, Bucefal accepta un îngrijitor să-l antreneze, dar nu se lăsă încălecat decât de Alexandru, ba chiar se spune că îngenunchea puţin pentru a-i face stăpânului său urcarea mai uşoară. Bucefal l-a însoțit pe Alexandru în aproape toate campaniile de cucerire. După bătălia de la Hidaspes (Hydaspes), împotriva regelui Porus al Indusului, din 326 î. Hr., armăsarul a murit din cauza rănilor. Avea deja vreo 30 de ani. În memoria sa a fost construit un oraș, Alexandria Bucephalia. Nu se cunoaște locația exactă, fiind undeva la est de fluviul Indus (Pakistan).
