La o cină în Parisul unui octombrie 1795, o văduvă de 32 de ani pe nume Josephine de Beauharnais stătea lângă Napoleon Bonaparte, un ofițer corsican cu șase ani mic decât ea. El era scund, gras, neîngrijit și răutăcios, dar de cum a zărit-o pe Josephine, a fost cucerit de ea. “A fost dragoste la prima vedere, prima pasiune adevărată pe care o simțea până în măduva oaselor”, spune prieteneul său August de Marmont. Continue reading
Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal dintre cei mai straşnici, pe care aleargă cu voie-bună, şi-l bate cu biciul, şi-l struneşte cu tot dinadinsu, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ie auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului… Aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice. Continue reading
Maria Tănase află că este bolnavă de cancer la plămâni în primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului,. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în București. Se stinge din viață la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14:10. Înainte de a muri și-a scris testamentul. Continue reading
Gheorghe Cârtan, cunoscut mai ales sub numele de Badea Cârţan, născut la data de 24 ianuarie 1849 în comuna Cârtisoara, a fost un tăran sibian autodidact care a militat activ si logistic pentru independenta românilor din Transilvania. Intrat în legenda locurilor, acest cioban ardelean, născut într-o familie cu încă sase copii, reprezintă unul dintre cele mai elocvente simboluri ale constiintei Badea Cartan (Gheorghe Cartan) nationale românesti. Însetat de cunoastere, el nu numai că si-a procurat cărti din România dar a si răspândit cu desaga prin satele din sudul Transilvaniei, circa 200.000 de volume. Continue reading
(…)Pe frontonul Panteonului din Paris este scris în aur: Aux grands hommes la Patrie reconnaissante. Pe frontonul Panteonului ce se va ridica odată în București va figura următoarea inscripțiune: Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare.Ești om cât de ordinar, destinat a trece pe lume necunoscut? A face umbră pământului de azi până mâine? E destul să te împingă norocul a te înfrupta măcar cu alocuția de pâinea amară a exilului, pentru ca să te trezești cu un nimb strălucit pe frunte, ca sfinții din ceaslov, să devii om însemnat, patriot de prima clasă și să aspiri la orice onor, ba chiar și la recompensă națională. . . reversibilă, sub pretext că ești mucenic al unei credințe la care nici nu ai visat. Continue reading
Iancu Jianu a trăit 55 de ani, timp în care a avut o viaţă plină de aventuri. A fost condamnat la ocnă, de unde a evadat, la moarte, de care a scăpat printr-o căsătorie conform unor reguli din acele vremuri, şi-a pierdut şi şi-a regăsit averea şi moşiile. A jefuit boierii din ţară, dar şi poştalionul domnitorului Caragea. Cu toate astea, într-un mod aproape incredibil, Iancu a murit de moarte bună. Continue reading
În lume există puţine femei neurochirurg, iar una dintre pionierele acestui domeniu a fost o româncă. Doctoriţa Sofia Ionescu, născută la Fălticeni pe 25 aprilie 1920 cu numele Ogrezeanu. Tatăl ei, Constantin Ogrezeanu, a fost casier la BNR Fălticeni. Mama, Maria Ogrezeanu, a fost casnică. Sofia, căreia i s-a mai zis și Gherghina, a urmat școala primară în orașul natal, l după care a făcut primele șase clase la Liceul de Fete Fălticeni și ultimele două la Școala Centrală de Fete „Marica Brâncoveanu” din București, unde a luat bacalaureatul în 1939. Continue reading
Suetoniu( sec I-II d. Hr), Vieţile Caesarilor,
“Se spune că Caesar era de statură înaltă, cu pielea albă şi era vânjos; era împlinit la faţă şi ochii îi erau negri şi vioi; a fost sănătos, afară doar în cei din urmă ani ai vieţii, când deodată leşina şi avea coşmare în somn. A suferit şi două atacuri de epilepsie, care l-au surprins în plină activitate. Era foarte grijuliu în felul lui de a fi; nu numai că se tundea cu grijă, dar îşi şi epila părul, lucru reproşat de unii; suferea mult din cauza cheliei, şi aceasta a fost de multe ori ţinta înţepăturilor răutăcioase ale adversarilor săi. De aceea, el obişnuia să se pieptene aducându-şi spre frunte puţinele fire din creştetul capului. Continue reading
Eminescu:
„Era întru adevăr dureroasă înfăţişarea externă a acestui tânăr şi atunci am zis în mine: cumplită mizerie a trebuit să sufere omul acesta în viaţa lui, încă atât de fragedă. Şi cu toate că el se afla în costumul celei mai crunte suferinţe, îţi zâmbea întruna, cu atâta mulţumire, ca şi cînd întreaga lume ar fi fost a lui. L-am dus numaidecît la mine acasă, i-am dat cămaşă, cravată, vestă, jachetă, ghete, aşa că din vechiul costum nu-i mai rămăsese nimic. Eminescu bani sau mijloace pentru a putea studia nu avea.“ (Nicolae Densuşianu) Continue reading
Cel mai mare noroc pe lumea asta e să te naşti la momentul potrivit. E foarte probabil că frecare generaţie îşi are Cezarii, Auguştii, Napoleonii şi Washingtonii săi. Dar dacă toţi aceştia se nimeresc într-o societate care nu-i acceptă, fie că este încă nematurizată, fie că e prea putredă, asemenea oameni, în loc să ajungă la putere, sfârşesc de obicei ori în furci, ori în beznă. Pericle a fost unul din puţinii norocoşi. A avut de partea lui mai multe şi fericite împrejurări şi s-a văzut înzestrat cu însuşiri ce răspundeau atât de bine timpului său, încât istoria – care întotdeauna se înclină în faţa norocului – a sfârşit prin a da numele său celei mai glorioase şi mai prospere perioade a vieţii ateniene. Epoca lui Pericle este epoca de aur a Atenei. Continue reading