În 1265, într-o zi neprecizată a celei de-a doua jumătăți a lunii mai, s-a născut la Florența, viitoarea nouă Atenă a lumii, Dante Alighieri, cel mai de seamă poet al neolatinității. În 1273 începe primele studii limitate de gramatică, logică, retorică și plus lecturarea diverselor texte, mai ales cele sacre. Tinerii florentini, inclusiv Dante, viitori oameni de comerț și afaceri bancare acordau o atenție deosebită epistolografiei(arta redactării scrisorilor), așa numitei Ars dictandi (Arta de a se exprima), în sprijinul căreia erau, surpinzător, destule manuale. Dante a fost îndrăgostit de operele scriitorilor antici precum: Valerius Maximus, Seneca, Virgiliu, Horațiu, Ovidiu, Homer, Boethius, Cicero, neuitând de Sfânta Scriptură. Dante era atât de fascinat de lumea cuvintelor încât în anii copilăriei și tinereții a învățat cu plăcere franceza și provensala(o limbă galo-romană, vorbită azi în Franța, Elveția și Italia).

La vârsta de 9 ani o întâlnește pe Beatrice Portinari, care avea să devină prin poezia sa, cea mai luminoasă figură feminiă din literatura lumii. Era de frumusețea îngerilor și ea a fost flacăra care a aprins marele incendiu al poeziei, impulsul inițial, primul motor al rotirii sferelor armoniei dantești. Peste 9 ani, în 1283, o va întâlni din nou. Ochii ei stelari, îi vor da lui Dante putere să facă celebra călătorie imaginară în ”Divina Comedie”, pentru motive pe care le vom vedea în curând. Întâlnirea a durat puțin, ea doar s-a aplecat ușor să îl salute. Inspirat de acest eveniment, un poate prea îndrăgostit Dante va scrie primul sonet și-l va trimite mai multor poeți florentini care au fost profund impresionați de talentul tânărului. Dante Aligheri a fost primul poet care a participat la o bătălie militară. În 1287 se află în rândurile armatei florentine care va reputa o victorie importantă asupra soldaților orașului Arezzo. În iunie 1290, la doar 24 de ani, moare însă Beatrice. Dante o va vedea cu ochii minții în fiecare zi totuși și îi va da un loc central în ”Divina Comedie”, plasând-o în cel mai frumos colț al raiului, mai exact în grădinile Paradisului.

În anul 1295 publică primul roman, ”La Vita Nuova” (Viața nouă), care este autobiografia emoționantă a adolescenței și tinereții poetului, fiind azi considerat primul roman de dragoste și primul roman psihologic din literatura occidentală. În același an se căsătorește cu Gemma Donati. Ea îi va dărui doi băieți și două fete. Unul dintre băieți, Pietro, va fi primul său comentator și critic. Deși Dante nu o menționează pe Gemma în opera sa, spre deosebire de Beatrice, ei trebuie să-i mulțumin, deoarece ea fost cea care a salvat primele șapte cânturi din Divina Comedie și i le-a trimis marelui poet pentru continuare, în clipele când acesta rătăcea, fără dorință de scris, prin Italia. De la sfârșitul lui 1295 poetul se implică în viața politică a cetății. Se va achita cu brio de misiunile diplomatice care i se încredințează și votează pentru exilarea unor cetățeni care acționau în interesul Statului Papal, entitate politică adversară republicii florentine. Tocmai această fermitate în apărarea sinceră a orașului său îi va aduce declinul. La putere ajung adversarii săi, aliații Statului Papal. În ianuarie 1302 este condamnat pentru baraterria(fraudă), câștiguri ilicite în exercițiul funcției și conspirație împotriva papei și a oamenilor săi.

Pedeapsa este de 5000 de florini(o sumă uriașă), exil pe 2 ani și interdicția de a mai ocupa funcții publice. Pe lângă faptul că el nu se făcea vinovat de infracțiunile financiare, Dante nu s-a prezentat la proces deoarece era în misiune oficială la Roma. Pentru că nu a fost la proces, a fost condamnat a doua oară, dar de această dată sentința a fost arderea pe rug. Până la sfârșitul vieții nu s-a mai întors în Florența. Calitățile sale l-au făcut dorit în conducerea diverselor orașe italiene, funcții de care s-a achitat cu laude din partea tututor. Astfel, el și-a scris mare pare din operă în exil. În 1315 Florența, ca urmare a administrației dezastruoase a rivalilor lui Dante, a declarat amnistie generală. Poetul refuză să se întoarcă, deoarece el nu putea beneficia de amnistie, fiind nevinovat și prea mândru pentru a aproba acest compromis. Vara lui 1321 îl găsește la Ravenna. Acest oraș face apel la calitățile sale diplomatice într-un conflict cu Veneția. La întoarcere din republica nord-estică, în zona lagunelor, se îmbolnăvește de malarie. În noaptea de 13 spre 14 septembrie, la cincizeci și șase de ani și patru luni, moare la Ravenna cel mai mare poet al Italiei, unul din cele mai înalte spirite pe care le cunoscuse omenirea de-a lungul a 6000 de ani de istorie. Coșciugul său este purtat pe umeri de cei mai de vază locuitori ai Ravennei și este înmormântat într-o capelă a călugărilor franciscani.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață/dezvoltarea site-ului click aici