Dubla semnificație a zilei de 1 decembrie


1 decembrie 1918 alba iulia

1 decembrie 1918 reprezintă în istoria românilor două evenimente: Unirea Transilvaniei cu Regatul României și revenirea în București a familiei regale după doi ani de exil la Iași. La încheierea Primului Război Mondial, în contextul prăbuşirii dublei Austro-Ungariei, maghiarii îşi proclamă independenţa, incluzând în noul stat şi Transilvania. În aceste condiţii, fruntaşii Partidului Naţional Român şi românii din Partidul Social Democrat înfiinţează Consiliul Naţional Român la Arad la data de 3 noiembrie 1918. La data de 13 noiembrie 1918, la Belgrad, guvernul Ungariei semnează armistiţiul cu Antanta, fixând o linie de demarcaţie, care lăsa sub controlul Ungariei nordul şi centrul Transilvaniei, iar Banatul sub controlul Serbiei. În aceste condiţii, românii organizează la data de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918 o Adunare Naţională la Alba Iulia la care desemnează 1228 delegaţi.

unire 1918

Alba Iulia fusese aleasă de către Consiliul Naţional Român Central, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanţii poporului românesc din Transilvania, în cea mai mare zi din istoria acestui popor, pentru două pricini. La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, biruitor la Selimbăr, îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia în fruntea unui alai măreţ. Ea a fost Capitala strălucitului domn în timpul scurt cât el reuşise să săvârşească cea dintâi unire a Ţărilor Române. La 1784, pe acelaşi platou al Cetăţii, Horia şi Cloşca, sufereau supliciul frângerii pe roată.

unire 1918

Pregătirea politică a Adunării a întâmpinat dificultăţi. Şedinţele preparatoare din cele două zile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însufleţite. Discutându-se textul Rezoluţiei Unirii, redactat de Vasile Goldiş, unii susţineau ca Unirea să se facă pe baza proclamării autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se adăugaseră şi delegaţii sosiţi din Bucovina şi Basarabia, susţineau unirea fără condiţii. Socialiştii, lucrând sub influenţa Budapestei, cereau republica şi-şi exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al României. În cele din urmă s-a stabilit o înţelegere, renunţându-se la toate părţile la punctele de vedere prea intransigente şi adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a explicat că e necesară o epocă de tranziţie, deoarece “nu se poate ca într-o singură zi, sau într-o singură oră, sau într-un moment dat, să punem la o parte o stare de lucruri veche şi să înfăptuim una nouă”. Deci, nu e vorba de a pune condiţii la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de tranziţie.

unire 1918

Adunarea de la Alba Iulia s-a ţinut într-o atmosferă sărbătorească. Au venit 1228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele şi toate ramurile de activitate românească erau reprezentate. Dar pe lângă delegaţii oficiali, ceea ce dădea Adunării înfăţişarea unui mare plebiscit popular, era afluenţa poporului.

unire 1918

Din toate unghiurile ţărilor române de peste Carpaţi, sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ţinuturilor, în cântări şi plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor. Spectacol simbolic şi instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucişau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite şi descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania.
Mulţimea imensă urcă drumul spre Cetăţuie printre şirurile de ţărani români înveşmântaţi în sumanele de pătură albă şi cu căciulile oştenilor lui Mihai Viteazul. Pe porţile cetăţuii, despuiate de pajurile nemţeşti, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul şi se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreţia vremurilor pe care le trăiesc.

unire 1918

În acest timp, în sala Cazinei militare, delegaţii ţin adunarea. Pe podium, între steagurile tuturor naţiunilor aliate, care au contribuit cu sacrificiile lor de sânge la desăvârşirea acestui act măreţ, iau loc fruntaşii vieţii politice şi intelectuale a românilor şi delegaţii Bucovinei şi Basarabiei, care au ţinut să aducă salutul ţărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român.

Ştefan Cicio Pop

Ştefan Cicio Pop

Într-o atmosferă înălţătoare, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm fără margini, Ştefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiş expune trecutul plin de suferinţe şi de glorie al naţiunii române de pretutindeni şi necesitate Unirii, Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuieşte Unirea , iar socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române, care se simte una cu întreg neamul românesc.

Vasile Goldis

Vasile Goldis

Rezoluţia Unirii e citită de Vasile Goldiş: “Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre.”

Citirea rezolutiei

Citirea rezolutiei

Restul rezoluţiei cuprinde programul de aplicaţie: autonomia provizorie a teritoriilor până la întrunirea Constituantei, deplină libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieţii publice, reforma agrară radicală, legislaţie de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea naţională doreşte ca Congresul de pace să asigure dreptatea şi libertatea atât pentru naţiunile mari cât şi pentru cele mici şi să elimine războiul ca mijloc pentru reglementarea raporturilor internaţionale. Ea salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul monarhiei austro-ungare, pe naţiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care şi-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea şi unitatea naţiunii române, şi în sfârşit exprimă mulţumirea şi admiraţia sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva duşmanului au scăpat civilizaţia din ghearele barbariei.

unire 1918

La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită!
La sârșitul lunii noiembrie , după ce germanii se retrăseseră din România, la Iași se pregătea revenirea familiei regale și a administrației la București. Înainte de a pleca spre Capitală, mareșalul Palatului, Henri Catargi, a oferit o masă. Regina Maria era într-o vervă deosebită. Ea relatează că avusese o discuție cu regele pe care l-a întrebat: ”Spune-mi Nando, îți dai seama că ai devenit un om mare? Realizezi pe deplin, în imaginația ta, ce reprezinți de acum încolo în istoria acestui popor? Tu, care o viață întreagă ai fost un modest, un om care te-ai îndoit de tine, cuprinzi cu mintea ta toată semnificația de-a-ntrupa visul secular al unui neam de 18 milioane de locuitori?” Dar Ferdinand, în modestia lui, socotea că nu avea un merit deosebit, actul istoric al Unirii fiind ”verdictul Providenței”.

intoarcere bucuresti 1918

Dacă în urmă cu doi ani, retragerea din București era făcută într-o atmosferă sumbră, de această dată revenirea a fost cum nu se poate mai frumoasă. Regina scria: ”Nando se întoarce ca dezrobitorul care a înfăptuit unirea poporului său. Jertfa de sine pe care a făcut-o a fost răsplătită. Numele lui e binecuvântat de toți, mari și mici. Minunate cu adevărat sunt căile Domnului, mari și înfricoșătoare. La fiecare gară găseam o mulțime nerăbdătoare, sute de soldați, urale furtunoase, muzici, cântări și fluturat al multor steaguri, o înveselire obștească ”. Trenul a oprit în gara Mogoșoaia(ulterior Băneasa), unde regele și regina au fost primiți de guvernul generalului Constantin Coandă, generalii Berthelot și Constantin Presan, de mai mulți ofițeri români, francezi și englezi. De aici cuplul regal, principele Nicolae și generalul Berthelot au urcat pe cai și au mers în fruntea oștirii române și a detașamentelor britanice și franceze, trecând pe sub Arcul de Triumf improvizat la intrarea în București.

arc de triumf bucuresti

Unii contemporani au sesizat că regele era trist și nu-și exterioriza bucuria de a-și fi legat numele de marele act al Unirii. De aceea privirile se îndreptau spre regină care agățase de șaua calului un mare buchet de crizanteme galbene și privea în stânga și în dreapta, salutându-i pe toți. Programul zilei a fost unul deosebit. Un sobor de preoți în haine strălucitoare a binecuvântat întoarcerea suveranilor în Capitală. În Piața Victoriei li s-a oferit pâine și sare. Drumul a continuat pe Calea Victoriei până la statuia lui Mihai Viteazul din Piața Universității, unde a avut loc trecerea în revistă a trupeor.

intoarcere bucuresti 1918

Regina nota: ”Orașul înnebunise complet. Aveam senzația că până și casele și pietrele din caldarâm strigau, ovaționau, se bucurau împreună cu mulțimea. Noi înaintam printr-un nesfârșit tumult de puternice ovații. Peste tot fluturau steaguri, la ferestre și acoperișuri era plin de lume, ca să nu mai vorbim de străzi”. Istoricul Constantin C. Giurescu își amintea: ”Eram pe trotuar în dreptul hotelului Frascati. Lângă mine era un maior francez, înalt, blond, cu patru trese la chipiu. Treceau ostașii noștri, purtând căști franceze, treceau în pas de defilare și lumea era fericită, nebună de bucurie: uralele și aplauzele nu mai conteneau, li se zvârleau flori. Au făcut impresie și detașamentele aliate, englezii cu căștile lor rotunde, cu boruri late, francezii în uniformele lor albastrui, cu polalele mantalei răsfrânte și prinse în nasturi și mai ales senegalezii: înalți, voinici, negri ca tăciunele, și arătându-și dinții albi- parcă mai albi, prin contrast, când râdeau”.

intoarcere bucuresti 1918

A urmat slujba la Mitropolie, după care generalul Eremia Grigorescu, ministrul de război, a înmânat regelui cartea de mareșal, Ferdinand devenind cel dintâi mareșal al României. ” E o nebunie de lume. A spune că rar caitala a vut o așa aglomerație de public ar fi banal. Nu rar, dar niciodată nu s-a văzut așa ceva. De la rondul al doilea al Șoselei Kiseleff până la Piața Victoriei, de la Cercul Militar la statuia lui Mihai Viteazul, iar de acolo până sus în Dealul Mitropoliei, o mare de capete înșirate pe ambele părți ale drumului, ocupând literalmente piețele agită steaguri, pancarte, batiste, flori în cinstea celor care revin teferi după război. Peste tot auzeai puternice urale și vedeai lacrimi de emoție, lacrimi de fericire în ochii tutrora”.

intoarcere bucuresti 1918

Ziua s-a încheiat cu o masă oferită în Sala Tronului din Palatul Regal. În cuvântarea rostită la revenirea în București, suveranul, după ce a amintit că la urcarea pe tron a făgăduit înaintea reprezentanților națiunii că va fi un bun român și s-a ținut de cuvânt, că a rămas mereu credincios hotărârii ce luase în august 1916, că are conștiința curată, a conchis: ”Ceea ce strămoșii au visat, ideea pentru care generațiile trecute au suferit și au lucrat, idealul pentru care toată suflarea românească a nădăjduit, iar ostașii noștri au vărsat sângele, azi a devenit un fapt împlinit. Azi mama Românie poate strânge pe toți copiii iarăși la sânul ei. Basarabia și Bucovina, cele două fiice răpite s-au întors una după alta în casa părintească, iar Ardealul, frumosul leagăn al poporului român, de unde au descălecat întâii voievozi ai Țărilor Române, a votat azi la Alba Iulia unirea cu Regatul român”.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici

harta romania mare

Leave a Reply