Cedarea fără luptă a Basarabiei a determinat o reacţie imediată din partea generalului Antonescu. Prevăzând alte lovituri pe care țara urma să le primească, el a cerut audienţă regelui Carol al II-lea. N-a fost primit de rege, ci de sfetnicul acestuia, fostul colonel de cavalerie Ernest Urdăreanu. Generalul n-a acceptat să stea de vorbă cu el. Părăsind Palatul, i-a atras atenţia: << Să nu te mai aşezi între Ţară şi Rege >>. După 24 de ore, este invitat la Palat, iar regele îi arată situaţia dramatică a Ţării. La plecare, Ion Antonescu i-a înmânat regelui următoarea scrisoare:
Majestate,
Ţara se prăbuşeşte. În Basarabia şi Bucovina se petrec scene sfâşietoare. Mari şi mici unităţi surprinse, părăsite, se lasă dezarmate la prima ameninţare. Funcţionarii, familiile lor şi ale ofiţerilor, au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii. Materiale imense şi depozite militare acumulate acolo din incurie(neglijență) şi menţinute până în ultimul moment, au rămas în mâna inamicului. Iată Majestate, schiţat în fugă, numai un capitol al tragediei şi al calvarului unui Neam, care este numai la început. Poporul şi Armata au fost dezarmate fără luptă. Demoralitatea lor este fără limită. Lipsa lor de încredere în conducători este totală. Ura lor contra vinovaţilor, a tuturor vinovaţilor de ieri şi de astăzi, creşte. Consiliul de Coroană v-a hotărât să cedaţi. Deciziunea a deslănțuit haosul. Consecinţa lui, anarhia şi anarhizarea, sunt numai la începutul lor. Ţara care simte, Ţară care vede, Ţară care presimte este consternată şi în panică. Este consternată şi în panică fiindcă a auzit de repetate ori pe prim-miniştrii şi pe miniştrii săi declarând: ‘Suntem înarmaţi până-n dinţi’, ‘nu vom ceda nici o brazdă’, ‘să avem încredere oarbă şi fără control în şefi şi în priceperea şi înţelepciunea regelui’.
Nici o replică nu a fost tolerată, orice strigăt public de alarmă a fost înnăbuşit adesea sângeros. Ţara a mai avut încredere în generalul pe care majestatea voastră l-a acoperit cu cea mai mare încredere şi care a declarat recent la Chişinău că sunteţi ‘cel mai puternic Rege din Europa. Ţara a avut încredere când a declarat că ‘a încins-o cu un brâu de foc, de fier şi beton’. Realitatea însă s-a rasbunat. S-a rasbunat fiindcă era alta, cu totul alta. Dar Majestate, acestea sunt fapte consumate. Acum trebuie să ne întrebăm ce vom face? Lăsăm totul baltă şi ne răfuim între noi? Sau strângem rândurile şi uitând totul, încercăm chiar şi imposibilul? Încercarea nu trebuie s-o facă tot cei ce sunt vinovaţi de a fi pregătit şi deslănțuit catastrofa. Trebuie să schimbaţi imediat şi sistemul, şi oamenii. Dacă Majestatea Voastră nu va apleca nici acuma, în acest ceas suprem, urechea la durerile neamului, prăbuşirea totală, prăbuşirea iremediabilă va urma. Am prevenit de ani de zile în scris şi verbal, şi guvernele şi pe şefii militari răspunzători, şi pe Majestatea Voastră, că va veni catastrofă de azi… Am fost socotit însă ca rasvatit şi lovit ca atare. În faţa catastrofei am uitat totul.
Sunt gata să dau concursul, dar la atitudine cinstită trebuie să mi se răspundă cu atitudine cinstită. Nu mă voi răsbuna şi nu voi răsbuna pe nimeni. Mă voi sili numai să salvez ce mai este de salvat din Coroană, din ordine, din graţie. Ascultă-mă cel puţin în acest ceas, Majestate! Nu am fost un duşman al Majestăţii Tale. Am fost un slujitor fanatic al acestui Neam. Am fost înlăturat prin intrigi şi calomnii de cei care au dus Ţara unde este, şi de forţele oculte. Nu mai asculta de aceştia, Majestate! Ei te-au dus unde eşti şi ne-au dus unde ne găsim. Este ultimul meu strigat de alarmă, Majestate!
Ca urmare a acestui protest, generalul a fost trimis pe 9 iulie 1940 cu domiciliul forţat la mănăstirea Bistriţa (Vâlcea).