Ziua de 10 mai a fost până 1947 Ziua națională a României. Care au fost motivele pentru care a fost aleasă să aibă acest statut? Iată cele trei motive:

1. Pe 10 mai 1866 la ora 14, într-o trăsură trasă de 12 cai și însoțit de alte 20 de trăsuri, prințul Carol I ajungea la Cotroceni. De aici s-a îndreptat spre Șosea, unde a fost întâmpinat de primarul Dimitrie Brătianu care i-a înmânat cheile orașului, spunându-i: ”Suverane al României! Ți-am dat coroana lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, de azi înainte stăbunii tăi; redă-i și tu antica splendoare! Fă din această frumoasă țară sentinela înaintată a libertății moderne, bulevardul nebiruit al civilizației occidentale”. Apoi prințul s-a urcat într-o trăsură de gală trasă de șase cai, având în stânga pe Nicolae Golescu și în dreapta pe Ion Ghica. Spectacolul era bine regizat: casele erau decorate cu steaguri, ghirlande și covoare; mulțimea, aliniată pe ambele părți ale șoselei, arunca flori, slobozea porumbei, scanda ”Ura!”. Ajunși pe podul Mogoșoaiei, la o casă în fața căreia se afla o gardă de onoare cu steag, Carol a întrebat în franceză: ”Ce este această casă?”. Generalul Golescu i-a răspuns tot în franceză: ”Acesta este Palatul”. Era o reședință princiară, o casă cu un etaj, fostă propietate a familiei Golescu, cumpărată de stat și devenită cea mai importantă clădire din România. Interiorul era bine întreținut și mobilat pe timpul lui Cuza.

Pe întreg parcursul, de la Turnu Severin la București, principele Carol văzuse realitatea românească: ”Amestecul de bogăție și sărăcie, de strălucire și de lipsuri ale poporului său. Îndărătul zidului de trupe, mulțimea îmbulzită nu contenea să-și aclame domnitorul. În pavajul de lemn desfundat roțile săltau, însă, mai crunt decât pe șleaul de peste câmpuri. Iar dincolo de steagurile desfășurate la ferestre, de scoarțe așternute peste balcoane, dincolo de flori, ghirlande, porumbei și cocarde tricolore, pe Podul Mogoșoaiei se ițeau case ticăloase de vălătuci(lut amestecat cu paie sau cu rogoz), alături de palate luminoase. Între acestea se remarca Platul domnesc, clădire cu etaj care aparținuse boierului cărturar Dinicu Golescu, în care locuise Alexandru Ioan Cuza. În fața palatului se afla o mlaștină în care se răcoreau dobitoacele cu rât, netulburate de larma alaiului, de bubuitul tunurilor, de sunetul trâmbițelor și de ropotul toboșarilor”.

Cortegiul și-a continuat drumul până la dealul Mitropoliei, unde principele a fost întâmpinat de mitropolitul Nifon. După un scurt ”Te Deum”, oficialitățile au intrat în Camera Deputaților. Aici Carol a depus jurământul. Nicolae Haralambie a citit formula constituțională: ”Jur să fiu credincios legilor țării, a păzi religiunea României, precum și integritatea teritoriului ei și a domni ca un domn constituțional”. Principele a spus în limba română: ”Jur”. Apoi într-o alocuțiune noul suvernan și-a exprimat devotamentul ”fără margini către noua mea patrie și acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetățean azi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăți cu d-voastră soarta cea bună și pe cea rea”. În aceeași zi, Adunarea Deputaților, pentru a da o anumită satisfacție Puterilor Garante, care cereau domn pământean, a dezbătut proiectul de lege prin care se acorda naturalizarea(împământenirea) familiei princiare de Hohenzollern. Proiectul a fost adoptat în unanimitate.

2. Pe 10 mai 1877, ca urmare a proclamării independenței în ziua precedentă, în ordinul de zi către armată, semnat de domnitorul Carol I, se afirma: ”În momentele grave prin care trece țara noastră, România întreagă are ochii ațintiți asupra voastră, ea pune în voi toate speranțele sale. În ora luptei aveți înaintea voastră faptele bătrânilor oșteni români; aduceți-vă aminte că sunteți urmașii eroilor de la Racova(Vaslui) și Călugăreni. Drapelul sub care luptați este însăși imaginea Patriei. Urmați-l dar vitejește și când odată laurii păcii vor reînverzii pe munții și câmpiile României, patria cu recunoștință va scrie numele bravilor ei apărători pe frontispiciul independenței sale”. Aceste frumoase cuvinte reprezintă confirmarea în fața țării de către domnitorul Carol a stării de independeță în care se găsea România.

3. Pe 10 mai 1881 a avut loc încoronarea suveranilor, Carol și Elisabeta. Evenimentul fusese programat pentru luna martie, când prin lege România fusese proclamată regat. Asasinarea țarului Aleksandru al II-lea a făcut ca frumoasa ceremonie să fie amânată. Noua dată a fost aleasă 10 mai, pentru a coincide cu depunerea jurământului din 1866 și independența din 1877. În dimineața lui 10 mai, ceremonia a fost anunțată prin 21 de salve de tun. La ora 10:15, regele și regina au plecat de la palatul Cotroceni la Gara de Nord, unde începea cortegiul încoronării. De aici, regele călare și regina într-o trăsură trasă de opt cai au pornit în fruntea coloanei alcătuită din jandarmi, militari, persoane oficiale. Suveranii au fost întâmpinați la mitropolie de șeful bisericii și de alte fețe bisericești. Pe dealul Mitropoliei se aflau delegații județelor, circa 6000. Regele și regina s-au închinat la icoanele din biserică, după care au luat loc la tribuna amenajată în aer liber. A urmat oficierea serviciului divin. Patru generali au adus coroanele regale, iar mitropolitul primat și mitropolitul Moldovei au dat binecuvântarea solemnă: 101 de focuri de tun au anunțat evenimentul.

Coroana regelui era făcută din oțelul tunurilor turcești capturate la Plevna. Regele a ales oțelul și nu aurul pentru a simboliza vitejia ostașilor în Războiul de Independență. Coroana de oțel a fost făurită de către elevii și soldații meseriași ai Arsenalului Armatei din București. S-au făcut trei modele aproape identice. Unul dintre ele a rămas la Muzeul Arsenalului, nefiind terminat, cercul frontal diferind de acela al celorlalte două modele. Al doilea, modificat, a fost așezat pe globul purtat de acvila din vârful unei coloane de piatră din Bulevardul Carol, Piața C.A. Rosetti. Al treilea model este cel primit de Regele Carol I și se compune dintr-un cerc frontal cu opt fleuroane și tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre prețioase, toate stilizate din oțel. Cele opt fleuroane sunt unite, în vârful coroanei, de Crucea Trecerea Dunării. Coroana cântărește 1.115 grame și este realizată din zburătura unui tun (partea din față a țevii) de calibru 90 mm, fabricat la atelierele F. Wöhlert din Berlin.

După înmânarea coroanelor, primul ministru Dimitrie Brătianu a prezentat suvernailor un pergament conținând legea de proclamare a Regatului, pe care cei doi l-au semnat, pentru a se păstra la Arhivele Statului. După sfințirea coroanelor, cortegiul a pornit spre Palat, suveranii fiind aclamați de mulțime. În sala tronului, coroanele au fost aduse de președinții Corpurilor legiuitoare. Primindu-le, regele a ținut un discurs: ”Prin serbarea de azi se încheie în mod strălucit o perioadă de 15 ani, bogată în lupte și fapte mari… Cu mândrie dar primesc această coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noștri și care a fost sfințită de biserică. O primesc ca simbol al independenței și puterii României”. Carol a încheiat cu următoarele cuvinte: ”Să trăiască iubita noastră Românie, astăzi încoronată prin virtuțile sale civice și militare”. Festivitățile au continuat și în următoarele două zile, cu defilarea bresleleor și trecerea în revistă a trupelor, cu banchete, mese și focuri de artificii la care au participat mii de oameni. Regatul României, aspirația atâtora care doreau o țară liberă și independentă, era realitate. Carol I a devenit cel dintâi rege al României.

În timp, trei momente istorice diferite: 10 mai 1866(asumarea funcției de domnitor), 9 mai 1877(proclamarea independenței) și 10 mai 1881(încoronarea) au fost contopite într-unul singur pentru omagierea dinastiei. Inițiativa a fost a ministrului Instrucțiunii Publice și Cultelor, Spiru C. Haret. Pe 22 aprilie 1897 a trimis o circulară în care aprecia: ”cea dintâi datorie a școalei, care trece înaintea oricărei alteia, este de a forma buni cetățeni și cea dintâi condițiune pentru a fi cineva un bun cetățean este de a-și iubi țara fără rezervă și de a avea o încredere nemărginită într-însa și în viitorul ei, Toată îngrijirea celor însărcinați cu educarea tinerimii acolo trebuie să tindă… Hotărâm dar ziua de 10 mai ca zi de serbare școlară și o vom serba chiar din anul acesta”. Pe 29 mai 1897, în ”Monitorul oficial” s-a publicat, sub semnătura lui Carol, legea care stabilea: ”Ziua de 10 mai se instituie ca zi de serbare școlară pentru toate școlile din țară”.