În această încleştare uriaşă, ce a avut un rol hotărâtor asupra desfăşurării celei de-a doua conflagraţii mondiale, România a avut o participare semnificativă. Dând curs solicitărilor lui Hitler, Ion Antonescu a decis, la începutul anului 1942, să participe la viitoarea ofensivă de vară a Wehrmahtului, cuantumul forţelor situându-se la nivelul campaniei anului 1941. Angajamentul lui Ion Antonescu a trezit reacţii puternice la nivelul conducerii armatei române. Generalul Iosif Iacobici, şeful Marelui Stat Major, a protestat, cerând, la 8 ianuarie 1942, printr-un memoriu, ca forţele ce vor fi angajate să fie cât mai mici cu putinţă. El a fost demis din funcţie, în locul său fiind numit generalul Ilie Şteflea. Mareşalul Ion Antonescu s-a confruntat şi cu opoziţia Partidului Naţional Ţărănesc şi a Partidului Naţional Liberal, liderii acestora, Iuliu Maniu şi Constantin I.C. Brătianu, deşi nu cunoşteau valoarea corpului expediţionar, cerând păstrarea trupelor în ţară. În pofida acestor proteste, Ion Antonescu şi-a respectat promisiunile şi a trimis, începând cu luna iunie 1942, peste 27 de divizii pe frontul de est. Unele dintre ele au fost îndreptate spre Stalingrad, iar altele în Caucaz. Continue reading
Category Archives: Istorie contemporana
Continut istorie contemporana
Tratatul de pace de la Trianon. Versiunea maghiară
În 1920, în Parlamentul de la Budapesta, atât deputaţii cât şi senatorii, s-au ridicat în picioare şi au repetat cuvintele: „Nu, nu, niciodată !” Cuvinte ce aveau să devină apoi, deviza iredentismului şi revizionismului horthyst.
Acest moment, a fost urmat de un altul: înfiinţarea „brigăzilor de luptă”, formate din tineri înrolaţi benevol. Ţelul lor, trebuia să fie „învierea Ungariei Milenare”. Prima brigadă, a primit numele Sfântului Ştefan. Cel care a înmânat drapelul de luptă, a fost arhiducele Iosif, care a adresat atunci următoarele cuvinte: „Doresc ca acest drapel să-l împlântaţi cât mai curând pe crestele Carpaţilor Transilvaniei, de asemenea pe crestele Carpaţilor nordici, şi să-l duceţi cât mai glorios până în Adriatica.” Vă întrebaţi desigur, ce a condus la o asemenea manifestare ? Ei bine, cauza a reprezentat-o semnarea Tratatului de Pace de la Trianon. Continue reading
Urarea lui Ion Antonescu de 1 ianuarie 1942
Români,
Un an de zbucium, de jertfe şi de lupte sfinte s-a încheiat. Un an de credinţe şi drepturi, de răspunderi grele şi de porunci sfinţite – începe. Urmând tradiţia românească şi creştină, care îndeamnă pe cârmuitori, în pridvor de An Nou, să deschidă porţi de lumină neamului, îmi deschid sufletul vouă, români de pretutindeni şi de toate vârstele, pentru ca, din frământarea cugetului meu şi din credinţa noastră, să durăm temelii noi pentru anul care începe. Continue reading
Scrisoare a Mariei Antonescu către Mareșal
La 22 septembrie 1941, după moartea într-un accident a generalul Alexandru Ioaniţiu, generalul Iosif Iacobici (n. 8 decembrie 1884, Alba Iulia – d. 11 martie 1952, închisoarea Aiud) este numit șef al Marelui Stat Major. Conducerea Ministerului de Război a fost preluată de Mareşalul Ion Antonescu. Pe 22 septembrie, la orele 15.30, Mareşalul pleacă spre Tighina cu un avion militar, unde ajunge la ora 17.15. Continue reading
Mareșalul Ion Antonescu către liderul evreilor din România
DOMNULE FILDERMAN,
În două petiţii succesive îmi scriţi „de tragedia zguduitoare“ şi mă „imploraţi“ în cuvinte impresionante, reamintind de „conştiinţă“ şi de „omenie“ şi subliniind că sunteţi „dator“ să apelaţi „la mine“ şi „numai“ la mine, pentru evreii din România, care sunt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug. Pentru a amesteca tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură „este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă vină, decât aceea de a fi evrei“.
Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţa celor umili şi fără apărare. Înţeleg durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia să înţelegeţi şi Dvs., toţi, la timp, pe a mea , care era aceea a unui neam întreg. Continue reading
Rebeliunea legionară. Prima zi
Încă de la instalarea legionarilor la putere pe 14 septembrie 1940, relațiile dintre ei și Antonescu s-au deteriorat. A început o luptă surdă pentru putere. Continue reading
Un act terorist din istoria României. Nicadorii și asasinarea lui I. G. Duca
La 29 decembrie 1933 primul-ministru Ion Gheorghe Duca a fost asasinat în Gara Sinaia de trei legionari constituițí in ” echipa mortii” la ordinele șefilor Gărzii de fier recent desfiintate. Continue reading
Iuliu Maniu- un destin pentru România
Un destin tragic i-a fost rezervat celui mai important om de stat din Transilvania din prima jumătate a secolului XX. Este vorba de Iuliu Maniu, liderul de necontestat al românilor ardeleni şi opozantul oricărei forme de dictatură. El şi-a sfârşit zilele închis în condiţii inumane în temniţa din Sighetu Marmaţiei, transformată de comunişti în locul de exterminare a elitei României interbelice. Continue reading
Ultimele clipe ale lui Ion Antonescu
La 1 iunie 1946, după respingerea cererilor de graţiere, procurorii Alfred Petrescu şi G. Săndulescu au fost desemnaţi cu “aducerea la îndeplinire a sentinţei no. 17/1946 a Tribunalului Poporului”. La scurt timp, grupul de detaşamente de gardieni publici a constituit un pluton format din 30 de gardieni, comandat de Vasile Frugină, care, în după-amiaza zilei, s-a deplasat la închisoarea Jilava. La orele 16.45, procurorii Alfred V. Petrescu şi Gheorghe Săndulescu, însoţiţi de Gheorghe Colac, grefier la Tribunalul Poporului, colonelul Dumitru Pristavu, comandantul închisorii militare Jilava, şi avocaţii Constantin Paraschivescu-Bălăceanu şi Constantin Stroe, au vizitat, în celulele lor, pe fiecare condamnat în parte. Întrebat care îi este ultima dorinţă, Ion Antonescu a declarat: “Cer să nu fiu legat la mâini şi nici la ochi când se va trage în mine”. Continue reading
Greșeli de tipar într-un regim totalitar
În toate regimurile dictatoriale, o greşeală de tipar, intenţionată sau nu, îl putea costa pe autor sau pe cel care fusese “cap limpede” serviciul ori retrogradarea. În epoca stalinistă, o asemenea faptă se plătea cu ani de închisoare. De obicei, când apăreau greşeli grave de tipar, ediţiile ziarelor respective erau imediat retrase de pe piaţă. De aceea, descoperirea acestor greşeli în colecţiile de reviste este, de cele mai multe ori, imposibilă. Continue reading









